Ce este arhitectura bazată pe Microservicii?

În ultimii ani organizațiile au fost puse în situația de a implementa schimbări majore în ceea ce privește tehnologia utilizată. Capacitățile existente au fost transformate, dar și altele noi au fost adoptate pentru a asigura conexiunea consumatorilor cu lumea digitală. De la simple colaborări până la noi moduri de a lucra, toate aceste soluții au oferit posibilitatea organizațiilor să creeze legături tot mai strânse cu clienții lor.

Și totuși, cum pot folosi organizațiile tehnologia de care dispun și în același timp să țină pasul cu nevoile schimbătoare ale consumatorilor? Din fericire, companiile pot rezolva aceste obstacole prin utilizarea unei arhitecturi bazate pe microservicii atunci când vine vorba de o aplicație.

Ce este arhitectura bazată pe microservicii?

Arhitectura bazată pe microservicii constă în dezvoltarea unei singure aplicații ca o suită de servicii de mici dimensiuni, fiecare având rolul său, dar care comunică prin mecanisme simple, cum este protocolul HTTP. Aceste servicii sunt construite în funcție de capacitățile firmei și pot fi implementate în mod automat.

Microserviciile reprezintă o alternativă pentru sistemul monolitic de dezvoltare a aplicațiilor. Acesta presupune dezvoltarea unei aplicații ca o singură unitate. În cazul unei aplicații monolitice toate componentele sunt puternic interconectate și astfel aplicația devine greu de modificat, de întreținut, dar și de mutat într-un mediu de tip cloud. Orice modificare adusă aplicației va determina un proces de creare unei alte versiuni de sistem.

Caracteristicile arhitecturii bazate pe microservicii

Componentizare prin intermediul serviciilor

O componentă reprezintă o unitate dintr-un software care poate fi optimizată în mod independent. Acest lucru permite implementarea independentă a serviciilor. Dacă o echipă de programatori construiește o aplicație care conține mai multe componente și librării într-un singur sistem, o singură modificare adusă sistemului presupune refacerea întregii aplicații. Însă, dacă aplicația este descompusă în servicii multiple, acestea pot fi ajustate cu ușurință, fiind necesară doar refacerea componentei respective. Acest lucru minimizează barierele de dezvoltare a aplicațiilor și permite evoluția mecanismelor tehnologice.

Management descentralizat

Una dintre principalele consecințe ale utilizării unui model de management centralizat este tendința de a utiliza prea puține tehnologii si  dezvoltare a aplicației. Însă, această abordare nu este potrivită pentru orice situație. Prin utilizarea unei arhitecturi de microservicii este permisă utilizarea diferitelor limbaje de programare pentru anumite componente ale aplicației, în funcție de problemă. În plus, specialiștii pot apela la comunitățile online unde pot rezolva rapid situațiile problematice cu care se confruntă, fără a fi constrânși de standardele inițiale.

Design incremental

Adepții arhitecturii bazate pe microservicii văd descentralizarea serviciilor drept o unealtă ce permite dezvoltatorilor să facă modificări aplicațiilor fără a încetini procesul de dezvoltare. Această gândire permite planificarea mai eficientă a sarcinilor și reducerea timpilor alocați schimbărilor.

Avantajele utilizării microserviciilor pentru aplicații

  • Implementare – în cazul microserviciilor, există mai multă agilitate în livrarea unor versiuni noi ale unor servicii datorită timpilor mai scurți necesari pentru procesele de construcție și testare și implicit ai timpilor de livrare a aplicației.
  • Disponibilitate – de cele mai multe ori, livrarea unei noi versiuni a aplicației care folosește sistemul monolotic necesită repornirea întregului sistem, pe când sistemul bazat pe microservicii necesită foarte puțin downtime;
  • Management eficient – datorită faptului că microserviciile se comportă ca porțiuni mici dintr-un întreg, programatorii ce fac parte din echipă vor avea posibilitate de a lucra independent și cu un grad de productivitate mai ridicat, echipa fiind de asemenea divizată în părți mai mici;
  • Posibilitate de modificare și adaptare – flexibilitatea mai mare în utilizarea diferitelor framework-uri, surse de date și librării va permite adaptarea aplicației pe măsură ce aceasta se dezvoltă.
  • Fiabilitate – în cazul existenței unei defecțiuni, un singur modul este afectat. În schimb, defecțiunile survenite într-un sistem monolitic poate produce oprirea întregului sistem;
  • Scalabilitate – microserviciile permit scalarea independentă a fiecărei componente.

Avantajele utilizării unei arhitecturi bazate pe microservicii sunt evidente și aceasta va reprezenta o alternativă des întâlnită în viitor pentru sistemul monolitic. Deși consecințele pozitive vor fi vizibile după o anumită perioadă de la implementare, companiile trebuie să fie conștiente că timpii nu vor fi la fel de mari ca în cazul monoliților. Lipsa barierelor și capacitatea de a avea o echipă de specialiști dedicați monitorizării aplicației vor reprezenta un avantaj competitiv pentru organizațiile care se adaptează la un sistem evoluționist.

Echipa Webland vă stă la dispoziție oricând cu răspunsuri la întrebări și nelămuriri. Nu ezitați să ne contactați pe email sau pe Facebook.

Sursă foto: pixabay.com

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Citeste mai mult