Suntem în secolul în care utilizarea documentelor fizice se apropie de sfârșit. Companiile au început să accepte acest adevăr, fapt ușor de observat din numărul tot mai ridicat de contracte de servicii cloud încheiate la nivel mondial. În cazul persoanelor fizice, serviciile cloud sunt utilizate pentru jocuri și aplicații, stocarea de poze personale sau prezentări, oferind astfel siguranță utilizatorului.
Oricine vrea să folosească un serviciu cloud de stocare are la dispoziție o multitudine de servicii gratuite. Microsoft oferă prin Skydrive 7 GB gratuit, iar Google și Dropbox până la 5 GB. Există chiar și sisteme de operare care nu se folosesc de hard-disk-ul calculatorului.
Un studiu a evidențiat tendința de digitalizare, iar jumătate din respondenți sunt de părere că în următorii cinci ani afacerile lor vor fi transformate substanțial. Relevantă este și atitudinea optimistă pe care aceștia o adoptă: 84% dintre respondenți consideră că digitalizarea este un lucru pozitiv, care le va aduce o creștere a ratei de profit.
Statistica realizată de PAC, arată și nivelul ascendent pe care serviciile de consultanță cloud îl traversau în 2015. Toate companiile din top 10 au înregistrat creșteri semnificative ale cifrelor de afaceri, cuprinse între 18% și 50%.
Tendințele în digitalizare
O primă tendință pentru 2017 este trecerea la utilizarea cloud-ului public a companiilor care dețin propriile rețele cloud, motivul fiind că deținerea acestora într-o companie poate fi consumatoare de timp, bani și personal. O următoare tendință va fi schimbarea conceptului de lucru al aplicațiilor companiilor, nu doar mutarea efectivă a acestora în cloud, schimbare realizată pentru a profita de toate funcțiile cloud, dar și pentru a utiliza corect resursele puse la dispoziție de cloud.
Anul 2017 vine cu transformări majore la nivelul fiecărei industrii. În continuare vor fi enumerate tendințele acestui an în digitalizare și ce efecte produc.
Numărul mare de produse și servicii îl va determina pe utilizator să prioritizeze în funcție de două criterii: experiența de consum și timpul alocat. Peste jumătate din vânzări sunt generate în online și utilizarea canalelor de achiziție evidențiază importanța digitalizării. La nivel global, 50% dintre consumatori își doresc produse și servicii care să le economisească timpul alocat cumpărăturilor.
În acest an s-au extins și se vor extinde în continuare proiectele de tip Machine Learning, Cognitive Computing și Predictive Analytics. Prin urmare data streaming în timp real și planurile tot mai complexe de transfer de date vor redefini Big Data în categorii de tip fast data și actionable data.
Small Data este o completare pentru Big Data. Cea dintâi permite ca prin intermediul unei etichete inteligente să se identifice locul și cantitatea de produse existente în stoc, termenul lor de valabilitate, dacă ambalajul a fost deschis și dacă temperatura din depozit este optimă pentru păstrarea lor.
Cu ajutorul Google Glass putem vedea în fața noastră tot conținutul dorit. Se va putea folosi realitatea augmentată (AR) pentru a citi email-urile, pentru postarea pe rețelele de socializare sau pentru descoperirea celui mai bun traseu pentru deplasarea printr-un loc aglomerat.
Realitatea virtuală (VR) și-a demonstrat viabilitatea comercială în anul 2016 prin produse specifice lansate: HTC Vive, Oculus Rift sau PlayStation VR.
Inteligența artificială (AI) duce experiența consumatorului la un alt nivel și îi economisește timpul. Accesul rapid la bunurile și serviciile de interes pentru consumator a devenit un produs în sine și o sursă de avantaj competitiv pentru companii. Un exemplu de utilizare comercială AI tot mai des întâlnit este chatbot-ul. Poate fi găsit pe multe site-uri și chiar în aeroporturi, fiind dovada progreselor și caracterului tot mai practic al inteligenței artificiale.
Containerele virtuale permit dezvoltatorilor să gestioneze codul programelor dezvoltate pentru cloud, analiștii estimând o creștere a disponibilității containerelor Linux în fiecare platformă cloud publică sau privată, din anul 2017. Odată cu acest lucru, companiile se vor confrunta cu noi provocări de securitate, monitorizare, stocare și rețea, având ca temă de prim pas evaluarea avantajelor și dezavantajelor utilizării containerelor.
Echipa Webland vă stă la dispoziție oricând cu răspunsuri la întrebări și nelămuriri. Dacă doriți să beneficiați de un plan de hosting pentru afacerea dvs., nu ezitați să ne contactați pe email sau pe Facebook.
Sursă foto: unsplash.com
Copyright © 2020 Webland
Copyright © 2020 Webland